Pentru mine cursul de igiena energetica a fost util prin faptul ca am constientizat mai bine balastul emotional inutil pe care il caram cu mine, desi nu imi era necesar. Cred ca am inceput sa fiu in mai bun contact cu lumea mea interioara si mai vigilenta legat de ce se intampla din punct de vedere energetic in timpul masarii unui pacient. Ma rog mai intens si sunt convinsa ca e chiar important sa aduc un plus de lumina zi de zi in viata mea. Multumesc.
Nicoleta M
Întâlnirea mea cu Școala Cristiana și cu dr. Cristian Mureșan a avut loc într-un moment în care îmi pierdusem busola, sau mai degrabă, renunțasem la ea. Aceasta întâlnire regizata magistral de catre Univers a fost cu adevărat transformatoare, schimbându-mi directia la 360 grade.
Atât sesiunile de terapie cât și cursurile de igiena energetica conduse de dr. Cristian Mureșan au constituit adevărate portaluri către Universul Interior, generând recunoașterea și vindecarea unor răni profunde și în același timp o reconectare cu Sinele.
Iubirea de sine, iertarea propriei persoane și a celorlalți, renunțarea la control, conectarea la Sursa, reprezinta doar câteva din darurile minunate primite în cadrul acestor sesiuni.
Este uimitor cum reușește să-i călăuzească cu multa iubire și răbdare pe toți cei care ii trec pragul, fiindu-le alături oricând i se cere ajutorul.
Multumesc Universului pentru ca sunteți și va doresc sa împliniți tot ce aveți de înfăptuit!