Suntem creați suflete – entitate ca expresii personalizate de trăire și manifestare conștiente ale Atoatecreatorului; El se trăiește și se experimentează conștient pe Sine în Tot ce este Creat. Suntem creați Întregi și Deplini „după chipul și asemănarea” Lui, dar și specifici unui nivel vibrațional, unui tip de Conștiință, unui loc în care suntem creați; și astfel suntem înzestrați cu un scop și cu o misiune specifice în „economia” universală, care la rândul ei e guvernată de Adevărurile Divine și de Legile Divine.

Suntem creați – din Atoatecreator, și ca expresie a Lui, dar nu de către El în mod direct – de către grupuri de Creatori, suflete evoluate la acest nivel de expresie.

Sufletului îi este alocat un „crâmpei” din Scânteia Divină, Sinele Divin, care să-l însoțească și să-i mențină conexiunea cu Atoatecreatorul, reper de orientare în toate experimentările; și este înzestrat cu abilitatea de efectuare de Alegere-Intenție, în total acord cu Legile Divine și protejată de Ele, care să-i permită manifestarea și experimentarea; fiecărui suflet îi este îngăduit, este liber, să-și aleagă experimentările în cadrul a Tot ceea ce Există, și îi sunt respectate și protejate toate alegerile, fără nici un drept de a-i fi anulate sau încălcate de din afară; și este total și continuu susținut de Divin prin Iubirea Divină (aspect de prezență vie infinită care menține Tot ceea ce Există); Atoatecreatorul se trăiește neîncetat în fiecare act al Creației sale, prin fiecare suflet, prin fiecare alegere și experimentare a fiecărui suflet creat, indiferent de aspectele duale sau non-duale ale experimentării; toate Sunt expresia Atoatecreatorului, inclusiv panurile de conștiință limitată, inclusiv ființele de cea mai scăzută vibrație, și aici nu se poate vorbi de bine și rău; iar din această perspectivă, nu există greșeală sau „păcat”, doar experimentarea Existenței.

Conștiența – a se trăi pe Sine în Tot ceea ce Există

Deși Întreg și Deplin, sufletului îi lipsește cunoașterea a Tot ceea ce Există; are conștiința manifestării Atoatecreatorului prin Sinele lui și alege, după exemplul Lui, să cunoască și să se exprime, conștient de Sine, în Tot ceea ce Există; dar pentru că nu se cunoaște decât pe sine, pentru început, sufletul are de ieșit din Sine în afara Sa, să cunoască despre ce este în afara sa; și pentru că nu știe cum să o facă – alege să folosească „un motor” de experimentare prin ieșirea din sine, care îi va da caracterul de experimentare inconștientă sau ne-conștientă, la început, și îi va conferi aspectul dual, în bine și rău, în plus și minus, etc.

Consiliat de alte suflete ajutătoare, și în totală cunoștință de cauză, sufletul alege să aibă parte de această cunoaștere pe Pământ, să intre în planul de creație existent aici, în aspecte duale și bazat pe „Lipsă”.

Pământul este o planetă „grădiniță”, unde în această dimensiune a lui este implementat un plan de creație bazat pe Conștiința Lipsei – Nu sunt și Nu am – în toate aspectele ei; aici sunt create toate formele de corpuri (de la forme celulare la corpuri complexe, cum este cel uman) care să permită sufletelor cuplarea de ele și coexistența în manifestare și experimentare în această dimensiune aparent fizică (orice suflet-corp trăiește multidimensional chiar dacă percepția lui este limitată la planul fizic); corpurile țin de planul de creație în vigoare și permit manifestarea sufletelor aici, dar nici un suflet nu e creat aici pe Pământ, toate vin din alte locuri și alte dimensiuni. Ființa umană rezultă din simbioza corpului cu sufletul, și se identifică eronat cu el; dar ea nu este sufletul și sufletul nu e al ei; mai corect se poate spune ca ființa umană e a sufletului, așa cum toate ființele de dinaintea noastră (în care s-a trăit sufletul) au fost ale sufletului care ne animă; ființa umană este unică și are existența limitată la o viață, „un fir de praf” în Univers care se împrăștie într-o clipă; sufletul este etern ca dat.

Conștiința Lipsei este „motorul” adecvat, ales de sufletele care animă corpurile umane, pentru a le scoate din Sine în afară și a le permite cunoașterea a Tot ceea ce Există. O primă ieșire în afară o constituie transferul unei părți ale Conștiinței sale de suflet la nivel de corp și formarea conștiinței de ființă umană.

Dar partea cea mai importantă care slujește cunoașterii este adoptarea Conștiinței Lipsei; de la prima venire în corp conștiința umană trăiește aspectele lui „Nu am și Nu sunt”, absorbite de la părinți în modul specific necesar, pe urmă de la ceilalți, rude, colegi, prieteni, educatori, mediu de lucru, familie proprie, etc. Conștiința Lipsei generează nevoia de împlinire; să resimți golul creat de lipsă te face să vrei, să îți dorești, să fii și să ai, să fii confirmat că ești și că ai, și, în acest fel, te aruncă în experimentare, în afara ta, în interacțiune cu Tot ceea ce Există la nivelul accesibil acelui moment. Și cum nimic nu este doar fizic, ci multidimensional, sufletul prin ființa umană experimentează multidimensional Tot ceea ce Există.

În baza alegerii de experimentare prin Lipsă se adoptă tipare de credință specifice cu valoare de Adevăr Divin, dar total diferite de Acesta, care vor structura și vor permite desfășurarea experienței; astfel credința de lipsă de integritate –  vulnerabilitatea, proprie și a celorlalți, va permite experimentarea de a ți se putea încălca integritatea sau de a putea încălca integritatea celorlalți, ți se va putea face ”rău” și vei putea face „rău” altora; credința lipsei de iubire va permite experimentarea de a ți se da iubire de către ceilalți sau a ți se lua – a pierde iubire, etc. (de ex. Adevăruri Divine sunt Integritatea și Deplinul Iubirii, etc., aspecte constitutive ale sufletului)

Alegerea de cunoaștere a făcut să fie folosit „motorul” de experimentare în bază de Lipsă; adoptarea bazei de Lipsă dezvoltă în ființa umană tipare de credință false față de realitate, care generează o raportare eronată față de Tot ceea ce Există, dar care antrenează experimentarea și interacțiunea cu Tot ceea ce Există.

Toate acestea ajută sufletul să experimenteze prin ființa umană într-o modalitate ne-conștientă de Sine, într-o manieră exterioară lui, care determină ființa umană să se atașeze și să devină dependentă de tot ceea ce e în jur; procesul de cunoaștere a Tot ceea ce Există e unul deformat de percepția în baza Lipsei; ființa umană reduce totul la percepția ei și la limitările personalității sale; devine cunoscut ceea ce a trăit în interacțiunea cu ceea ce Există (din modul său de raportare), nu ceea ce Există în Sine.

Acest tip de cunoaștere aduce aspectele de cunoscut să fie trăite deformat în ființa umană; pe de altă parte baza de Lipsă funcționează ca „o gaură neagră”, absoarbe și aneantizează tot ce absoarbe, fără nici o posibilitate de împlinire, astfel încât, cu cât dorința de împlinire (care alimentează procesul de cunoaștere) va fi mai mare, cu atât neîmplinirea va fi mai mare; căci totul se raportează la realitatea sufletului care Este parte din Tot, și Este Întreg și Deplin, la Adevărurile Divine și la Legile Divine; și atunci orice raportare a ființei umane la altceva decât realitatea sa de suflet va face imposibilă împlinirea sa.

Conștiința umană grefată de Lipsă va dezvolta aspecte de identitate/atașament, va dezvolta tipuri diferite de personalități de-a lungul multiplelor existențe. Sufletul alege tipul de personalitate în care să se manifeste în ființa umană în funcție de faza experimentării, și aici vorbim de experimentare propriu-zisă și faza de finalizare a experimentării – conștientizarea.

În faza de experimentare a cunoașterii a Tot ceea ce Există, sufletul alege o personalitate concordantă cu baza specifică de lipsă; astfel când cunoașterea se face prin aspectul de lipsă – de inferioritate, personalitatea aleasă pentru ființa umană va fi de ființă care se poziționează inferior celorlalți; în acest fel ea nu va fi deranjată de contrastul cu tiparul de credință de inferioritate, va acționa sinergic cu el, și va accepta total această experiență; pentru că experimentările se desfășoară în acest Univers, care este unul al Echilibrului, la momentul potrivit va surveni experimentarea în bază de lipsă – superioritate (acesta fiind aspect opus și compensator al inferiorității); în acest caz personalitatea aleasă de suflet pentru ființa umană va fi de ființă care se poziționează superior față de ceilalți, cunoașterea se va desfășura în acest mod de raportare la ceilalți.

Rând pe rând, sufletul alege experimentarea prin baze de lipsă în aspectații sinergice, compensator, prin intermediul selectării personalităților ființelor umane prin care se manifestă, în acord cu baza de lipsă aleasă pentru experimentare: inferioritate – personalitate de inferior, superioritate – personalitate de superior, etc; experimentarea cunoașterii prin inferioritate generează obligatoriu experimentarea cunoașterii prin superioritate, și invers; acestea sunt aspecte de karmă, aspecte obligatorii, iar conștientizarea nu este posibilă pentru că nu sunt compensate aspectele legate de cunoaștere.

În faza de finalizare a cunoașterii – conștientizarea experimentării, care conduce la integrarea experimentării, ieșirea din dualitate (din opusuri), întoarcerea în Sine și trăirea de Sine în Tot ceea ce Există sub acel aspect – sufletul alege pentru ființa umană personalitatea opusă aspectului de lipsă de conștientizat; personalitatea care slujește experimentării de conștientizare este cea opusă aspectului ales, care poate să-l pună în contrast; astfel încât dacă se dorește eliberarea din aspectul de inferioritate personalitatea selectată va fi de superioritate; ființa umană va căuta să-și afirme superioritatea dar va întâlni situații care să-i evoce inferioritatea și rănile legate de inferioritate, situație considerată inacceptabilă – tocmai ca să-și poată conștientiza aspectele de inferioritate; dacă se dorește eliberarea din aspectul de superioritate personalitatea selectată va fi de inferioritate; ființa umană se va simți nedreptățită de manifestările de superioritate ale celor din jur, care pot duce la conștientizarea aspectelor de superioritate pe care le-a fixat în alte existențe; dar aici nu se mai poate vorbi de karmă, ființa umană poate accepta oricând să-și integreze experimentările și conștientizarea îi este accesibilă.

De-a lungul atâtor existențe în care se identifică și se reprezintă prin personalitatea respectivă, ființa umană rămâne agățată de aceste identificări și de modurile de funcționare în ele, aceste aspecte făcând parte din subconștientul prezent, perpetuând alegerile în bază de lipsă, tiparele de credință false și rezultatul experimentărilor repetate în baza lor, care sunt denumite „răni” – toate constituind aspecte de „blocaj” în calea manifestării ființei divine care suntem (Suflet și Sine) în ființa umană; eliberarea aspectelor de blocaj, subiect aparte, face posibilă împlinirea scopului sufletului.

Scopul de bază al oricărui suflet care animă o ființă umană este cunoașterea a Tot ceea ce Există în felul de manifestare al Atoatecreatorului – a se trăi pe Sine conștient în Tot ceea ce Există, care este în total acord cu Legile Divine, cu Adevărurile Divine și cu realitatea Sa; Misiunea Sa constă în a face acest lucru într-un mod specific nivelului vibrațional, tipului de Conștiință și locului în care suntem creați.

Misiunea se îndeplinește inconștient în mod parțial în fiecare existență, fiecare având un mod specific de manifestare constant în fiecare viață parcursă, indiferent de personalitatea aleasă.

Împlinirea scopului de bază pe Pământ este echivalentul desăvârșirii, manifestare conștientă de Sine în ființa umană, unitate de conștiință Sine-Suflet-minte-corp, transpunere unitară și conștientă a ființei noastre divine în această dimensiune a Pământului, trăire conștientă de Sine în Tot ceea ce Există.