Prima trezire survine când începi să deschizi ochii la ceea ce Ești, Ființă Divină!

„Ne naștem în somn, pășim și trăim în somn, murim în somn” spunea Anthony de Mello.

Somnul e starea fundamentală a acestei lumi, e starea de raportare la Existență.

Suntem corp uman, cu mintea și conștiința lui, suflet și Sine Divin (Ființa Divină), dar pentru omul care doarme identificarea se face doar cu primul aspect, celelalte două, chiar dacă au ajuns minții noastre, rămân concepte teoretice pentru majoritatea dintre noi; cum ar putea să fie altfel când nu Se trăiesc în fapt, când nu Le accepți manifestarea în tine?! Acceptarea mentală a existenței unui Dumnezeu, a sufletului sau a Sinelui divin, rămâne o formă de neacceptare a manifestării Lor.

Acceptarea în fapt duce la Manifestare.

Dar cum ai putea să accepți când ești în luptă, cu tine însuți, cu Tot și cu Toate?!
A fi mai bun, a reuși, a depăși, a influența, a schimba, a învinge, a avea, sunt toate aspecte de luptă.
Lupta este baza de funcționare a acestei lumi, baza noastră de educație, ceva ce nici nu mai punem la îndoială, și toate le construim având ca temelie lupta.

Dar lupta presupune două aspecte care nu au de a face cu Ființa noastră Divină, și care, în consecință, ne țin departe de ea.

Unul este Lipsa, conștiința lipsei, nu am, nu e destul, nu e bine, nu e cum trebuie, nu sunt, nu sunt destul… Chiar dacă poate părea o realitate, ceea ce nu se vede e ce-am ales ca să ajung să trăiesc lipsa. În schimb conștiința lipsei și rănile ei nasc dorința de schimbare, și atunci încep să vreau, să fiu mai bun, să reușesc, să depășesc, să influențez, să schimb, să înving, să am…intru în luptă.
Din luptă perspectiva se schimbă și atunci îmi va fi dificil să realizez și să integrez corect și baza de plecare (lipsa) și rezultatul, care e tot lipsa; chiar dacă ajung să cred că ating acel ceva pe care mi-l doresc, el nu mă va împlini în adânc, nu mă voi putea bucura de el, căci dacă la bază cred că nu este și nu am, rezultatele vor confirma în final aceste aspecte. Orice e bazat pe Lipsă va conduce la Lipsă.

Al doilea aspect ține de înfăptuire; este iar „de la sine înțeles” că doar omul e în măsură să facă, că „dacă nu faci tu, nu face nimeni pentru tine”, că prin ceea ce faci vei ajunge unde îți dorești. Că tu ești cel care face, această iluzie conduce la conștiința singurătății, singurătate față de Ființa Divină, față de ceea ce ești tu creat „după chipul și asemănarea cu AtoateCreatorul”; conștiința singurătății te face lipsit de susținerea divină; rămâne susținerea vitală a corpului și a minții, împreună cu singurătatea și lipsa de sens în ce ți se întâmplă. Conștiința singurătății te face să nu poți vedea cum se întâmplă lucrurile, deși îți place să crezi că tu le influențezi, ce le determină înfăptuirea și, mai ales nu poți realiza că tu nu ești făcut să faci ceva, ci să împlinești ceea ce E Făcut deja, ceea ce Este, ceea ce Ești.

Lupta e foarte „atractivă”, ea „dă sens” existenței tale, îți justifică acțiunile, te face să simți că trăiești, îți produce adrenalină și euforie, îți umple timpul, ai impresia că-ți produce energie; lupta cu patimile e cultivată și pare să facă sens, dacă îți înfrângi patimile vei ajunge curat și vei putea pătrunde în Împărăție (cu diferențele specifice religiilor); dar lupta în sine înseamnă respingere, opunere față de ceea ce se manifestă, și oprește înțelegerea a ceea ce stă la baza manifestării; nu poți să te lupți cu patimile afirmând existența lor ca și aspecte de lipsă, poți doar să te închizi față de ele ca și cum le-ai nega, poți să le „închizi” ca să nu te mai deranjeze în această existență, fără să le depășești. Patimile, pe de altă parte, sunt aspect de blocaj în erori de interpretare și raportare la Realitate, și care te țin departe de Ființa Divină, ca și oricare alt blocaj. Depășirea lor se poate face doar prin înțelegere, care urmează acceptării, nu respingerii. Isus a vorbit despre acceptare nu despre respingere, despre pace, nu despre război, despre faptul că toate sunt în regulă înafară, despre acceptarea perfecțiunii de Ființă.

În fapt lupta te îndepărtează și te ține departe de ceea ce Ești (Ființă Divină), te ține în Iluzie, te consumă, te agită, te deprimă, te încarcă, te îmbătrânește (rigiditate). Lupta te ține „în somn”, lupta te face „să dormi”, contrar a ceea ce se crede.

În Iluzie omul vede „în alb și negru”, dual, și atunci vede opusul luptei ca fiind inacțiune, a nu face nimic, a „sta și a aștepta să-ți cadă de sus ceva”, etc. Acceptarea, a ceea ce trăiești, a ceea ce se întâmplă contrar dorințelor tale, pare un proces pasiv și care menține lucrurile așa cum sunt. Dar oare nu ni s-a spus „să întoarcem și obrazul celalalt” atunci când suntem loviți?! Nu ni s-a spus „să ne iubim vrăjmașii”?! Sunt aspecte de acceptare…

În Realitate acceptarea e un proces activ, la polul opus Lipsei, care permite înțelegerea și eliberarea blocajelor; acceptarea conduce la schimbare spontană, de la Sine; doar ea permite manifestarea Ființei Divine, manifestarea necunoscutului pentru mintea umană, manifestarea deplinului a Tot Ceea Ce Este, în viața noastră. Acceptarea conduce la Existență!

Acceptarea conduce la Trezire, acceptarea permite cunoașterea și manifestarea sufletului și a Sinelui nostru Divin în noi!